Din perspectiva clientului, amenajarea tuturor spatiilor pe un singur nivel a fost esentiala. De asemenea, era foarte important pentru ei sa orienteze cat mai mult zonele interioare spre mare si curtea din spate, menita sa fie intima si confortabila.
Gusturile lor au gravitat spre modernism, avangarda, minimalism și stiluri naturale, influentate de geografia locala si materialele prezente in interiorul si in jurul statului California.
Pentru a gasi arhitectura casei am decis sa suprapunem si sa intersectam un set de prisme, una care acopera functiunile de zi, una care acopera functiunile de noapte si a treia care acopera curtea din spate si in special piscina de tip infinity, orientata spre ocean pentru a crea iluzia de continuitate. Cele 3 volume sunt articulate prin scara elicoidala ce da acces pe acoperis; aceasta este vizibila din interior si se oglindeste in curtea de lumina ce aduce vegetatie in interiorul locuintei.
Interiorul este formatat de 3 segmente de material si diferitele combinatii ale acestora; intersectiile reflecta functiunea spatiului în care se gasesc. Cele 3 segmente sunt: lemn natural orientat vertical, sticla fumurie neagra si alama patinata. Impreuna creeaza o ambianta naturala, moderna, usor luxoasa, accentuata si echilibrata prin volumele simple care determina principalele spatii functionale: bucataria cu insula, sezutul din living, paturile care ancoreaza dormitoarele și lavoarele care definesc baile.
Client : Familie Privata
An : 2023
Localizare : La Jolla, California
Suprafata Construita : 412 m2
Suprafata Teren : 2074 m2
Tipologie : Casa Rezidentiala